Google

duminică, 18 mai 2008

Alegeri fara concurenta sau dictatura?

Din pacate la asta ma duce gandul mai ales ca am cunoscut bine si perioada comunista. Si cum pe aceea nu am agreat-o, nici acum nu voi scapa prilejul de a face comentarii, mai ales ca sunt multi oameni nemultumiti dupa cum am aflat in urma cu o saptamana, mai precis in data de 10 mai cand am facut o vizita in zona Sighisoara, in Comuna Albesti din Judetul Mures, unde am avut ocazia de a discuta cu oamenii.

Am sa ma refer astazi la un singur aspect, urmand ca pe viitor sa revin. Si voi reveni pana se vor rezolva toate problemele. Acest aspect este legat de retrocedarea pamantului si padurii, conform legilor date de-a lungul timpului si care au fost rezolvate in mod preferential si dupa bunul plac al celor din primaria Albesti in frunte cu actualul primar si inginerii care sunt acolo pentru bunul mers al lucrurilor.

O ultima cerere scrisa pentru punerea in posesie si eliberarea unui certificat de proprietate, dateaza de aproximativ 2 ani, depusa in termen, conform legii. S-au depus actele emise de la cadastru, s-a intocmit un dosar si "s-a uitat" de el. Motivul? Simplu, mostenitorii trebuia sa-i "rupa" usa mereu. Dar acesta nu e singurul motiv. In timp ce alte persoane au depus actele in aceeasi perioada cu noi si au de peste un an acte de proprietate, in acest caz nu se cunoaste amplasarea. La ultima discutie avuta am fost invitati sa megem la fata locului. Stabilind de comun acord ziua cand putem merge, am constatat ca inginerul raspunzator de aceste terenuri le vizitase cu o zi inainte si nu a mai existat interes desi m-am deplasat peste 400 de km cu masina personala pentru rezolvarea problemei.

In dosarul intocmit am depus la vremea respectiva acte doveditoare, inclusiv acte de vanzare - cumparare pentru o anumita suprafata de loc, pentru care mi-a spus ca a emis acte de proprietate celor care au vandut. In prezent, nu le mai poate lua actul iar eu nu mai am bunurile. Asa pune primarul din Albesti, Jud. Mures legea in aplicare.

Mai mult inca, pentru drepturile care revin pentru o padure, se incearca convingerea oamenilor sa se constituie intr-o societate care sa primeasca toata padurea respectiva intr-un singur act. Dar acest act limiteaza drepturile oamenilor, nu mai pot sa hotarasca singuri si independent ceea ce vor sa faca cu acea suprafata de padure care le revine, ajungand astfel in situatia de a plati bani pentru paza si ingrijirea ei dar fara sa poata dispune de dreptul de a o vinde, asa cum prevede legea.

Aceasta este tot o forma de manipulare, de impunere si fortare a cetateanului pe care, primarul din Albesti incearca sa o puna in practica in timp ce legea spune clar ca fiecare cetatean trebuie sa-si primeasca ceea ce i se cuvine, pe vechiul amplasament.

Se pare ca Domnia Sa are anumite interese pe care ma voi stradui sa le lamuresc pe parcurs. In timp ce unii au acte de proprietate de multi ani, altii, cu actualul primar la conducere, tind sa cred ca nu vor mai avea niciodata ceea ce li se cuvine de fapt si de drept. Am depus o plangere la Ministerul Agriculturii pentru a ma ajuta in rezolvarea acestei probleme, am primit o scrisoare de raspuns in care imi spunea ca s-a cerut rezolvarea acestei situatii dar concret nimic deoarece primarul isi vede de interesele sale in continuare. Si pare un om foarte ocupat.

De aceea, ma voi stradui sa aflu cine sunt apropiatii Domniei Sale, cu ce se ocupa fiecare, ce legatura ar putea avea cu activitatea pe care el o desfasoara in mod preferential in primarie. Sper ca in viitorul apropiat sa se ajunga sa se sezizeze si Justitia iar DNA-ul asta care face atat vant pe la televiziune sa isi arunce o privire si prin ograda Primariei Albesti din Judetul Mures.

Ma intreb ce contracte a incheiat Primaria Albesti de cand exista acest primar, ce licitatii au avut loc acolo si ce legatura cu primarul au cei care au castigat aceste contracte cu Primaria. Poate se fac ceva descoperiri interesante chiar daca nu au vechimea cetatii din Sighisoara care se afla atat de aproape. Sau poate Domnul Primar si Inginerii care ar trebui sa rezolve problemele cetateanului de rand, in speta Domnii Sovrea si Vaida daca nu gresesc, spera sa ajunga sa ramana in functii macar cat a rezistat aceasta frumoasa cetate din Sighisoara.

Stau si ma intreb cum in unele locuri exista o multime de candidati la functia de primar iar in aceasta comuna aflata la marginea Sighisoarei doar unul fara concurenta? Sa mai spunem celor care nu stiu ca extinderea Sighisoarei presupune intr-o oarecare masura inghitirea Comunei Albesti, aflata pe drumul european care merge catre Brasov? Ca este o zona buna investitiilor datorita faptului ca terenul este pretabil la orice tip de constructii?

Ar mai fi multe de spus dar las pe viitor. Voi cauta intre timp sa ma mai documentez, sa vedem daca nu cumva are si Primarul si Albesti o "Matusa Tamara" sau alte neamuri implicate in afaceri. De asemenea invit pe aceasta cale pe cei din Albesti, Jud. Mures, care au nemultumiri sa isi scrie problemele aici pe blog.

Invit pe toti care se confrunta cu astfel de neplaceri cauzate de primari din toata tara care vor sa faca ei legea lor sa isi expuna problemele. Nu este obligatoriu sa va dati numele. Dati doar click pe comentarii si scrieti acolo problemele voastre, apoi bifati anonim si apasati butonul "publicati-va comentariul" Sper ca in acest fel sa se termine cu abuzurile de orice fel din Romania, sa devenim si noi o tara europeana cu adevarat. Dar pentru ca acest lucru sa se intample, Justitia trebuie sa mai intrebe de "sanatate" pe multi si speram sa ne demonstreze ca exista dreptate. Asta ar ajuta populatia sa capete incredere in sistem si ar fi in binele tarii si al oamenilor.

Voi reveni in curand cu noi informatii.

luni, 5 mai 2008

Ajutati Romtelecom ca sunt saraci

Din curiozitate mi-am aruncat ochii din nou pe oferta promotionala Romtelecom. Si am inteles ca trebuiesc ajutati ca sunt saraci lipiti, ca si politicienii.

Dar iata despre ce este vorba. Un laptop oferit de ei se ridica in 3 ani la peste 4100 de lei (ron), in timp ce acelasi obiect cumparat online si pentru care mai platesti livrare cam 100 de lei (ron) te costa cu totul (mai putin abonament) 1750 lei. Pentru a va convinge va voi oferi cele doua posibilitati. Prima, ClickNet, va arata oferta Romtelecom in timp ce a doua, aleasa la intamplare ca prima oferta cu caracteristicile similare din rezultatele Google, este pretul de catalog pentru acelasi produs intr-un magazin online din Marea Britanie, unde stim cu totii ca viata este un pic mai scumpa decat in restul Europei. Sa ne mai intrebam care este pretul de achizitie en-gross al acestor calculatoare? Sa ma mai intreb la cat se ridica un abonament la internet?

Dar vazand preturile si facand diferenta, ma intreb daca noi suntem in Europa. Oare cei de la protectia consumatorului nu vad aceste lucruri? Nu pot face niste calcule elementare? Sau nu au interes sa se puna cu marii magnati?

Oricum, un lucru este sigur. Cine poate, ia si pielea de pe om pentru ca nimeni nu-l protejeaza pe cumparator. Cam acelasi lucru se intampla si cu marile magazine alimentare care fac legea in tara si astfel descoperim motivul pentru care unii se imbogatesc tot mai mult in timp ce altii nu au avut de Sfintele Sarbatori de Paste nici strictul necesar unui om normal.