Google

joi, 15 octombrie 2009

Basescu - Croitoru

Cu ani in urma aveam placerea sa ne delectam cu un serial la televiziune. Cei mai in varsta stiu despre ce e vorba, el se numea "Ce vraji a mai facut nevasta mea". Era pur si simplu o comedie mult mai gustata decat cea de acum din politica noastra. De ceva vreme avem mereu "placerea" sa vedem ce vraji a mai facut "marele" nostru presedinte.

Si pentru a nu se dezminte, avand in vedere ca se apropie alegerile, a facut tot posibilul sa dezbine pentru a putea stapani. Din pacate, ori socoteala de la Palatul Cotroceni nu s-a potrivit cu cea de la Palatul Victoria, ori cea de acasa nu a fost la fel cu cea de la targ.

Drept pentru care desi nemultumirea maselor n-a fost luata in seama alesi din guvern s-au suparat pe presedintele care si asa avea "bube" in cap. Astfel incat, P.D.L. si-a impartit portofoliile proaspat capatate la repezeala, pentru a "scoate" Romania din criza. Din pacate n-au inteles inca faptul ca acum nu mai e criza economica ci politica.

Partidele din opozitie au gasit un om capabil sa fie premier in persoana Domnului Klaus Johannis, primarul Sibiului. Ca om fara apartenenta politica, vad in acest om un adevarat profesionist doar prin ce a facut din orasul pe care, cu onoare, il conduce.

Pentru Domnul Basescu insa nu reprezinta nimic chiar daca si el a fost primar sau poate tocmai de aceea, avand in vedere cate a facut Domnia Sa. Ori poate am eu memoria mai scurta si nu mai retin ce mari acte de bravura a savarsit in primarie. Ar mai exista un motiv, acela ca a fost propus de partidele din opozitie si deci greu sau imposibil de manipulat desi personal nu cred ca un om ca Domnul Klaus Johannis s-ar preta la asa ceva.

Pentru a nu se lasa mai prejos insa, probabil a miscat din nas intocmai ca Samantha din seriarul mentionat si a gasit un altul caruia personal nu-i pot reprosa nimic pentru ca nu stiu sa fi facut ceva. Nu spun ca nu este priceput si nu s-a evidentiat in munca lui dar noi, cei care votam, in marea majoritate nici n-am auzit de el. Astfel de la Cotroceni se asteapta ca acest nou personaj, un oarecare Lucian Croitoru, sa devina Premier.

Cum restul partidelor politice par a se opune, sansele par a fi destul de scazute sa fie uns in aceasta functie. Oricum ar fi, presedintele spera sa arate cu degetul (nu-i frumos) spre partidele care nu vor ca Romania sa iasa din criza. Eu ca simplu cetatean ma intreb din care criza vrea sa ne scoata el, economica sau politica...?!?

Avand in vedere ca timpul trece si alegerile se apropie greu de crezut ca al nostru presedinte va mai reusi sa faca multe vraji pentru a castiga iar fotoliul de la Cotroceni. Romanii sunt lasi dar prosti nu, cel mult hoti. Ma tem ca in actuala situatie va fi si mai greu sa se masluiasca alegerile. Ar trebui sa mituiasca un popor intreg si nu cred ca-i va tine.

Si chiar daca ar reusi sa mai prosteasca pe cineva, aceasta sper sa fie ultima "croiala", ca sa nu mai spun vrajeala, a Domnului Basescu.

marți, 1 septembrie 2009

Ai probleme cu evidenta populatiei?

In urma cu un an credeam ca evidenta populatiei este un sector in care toate merg ca pe roate. Din pacate, de curand m-am convins de contrariu. Mai concret, as lua serviciul care se ocupa de acest lucru intr-un oras numit Ploiesti.

Daca ai nevoie de un buletin cu anexa 14 nu se stie daca si cand il vei obtine. Pentru cei care nu stiu, anexa 14 presupune verificarea sectoristului daca locuiesti la adresa indicata in cazul in care, din diverse motive nu poti prezenta un act de proprietate.

Sa mai mentionezi ca inainte aveai acelasi domiciliu ar fi de prisos. Ca in completare prezinti permis de conducere si cartela de alegator in copie si original pentru a ajuta la elucidarea acestui caz e irelevant.

Totul pare simplu la prima vedere dar din pacate in realitate este foarte complicat. Depui actele, iti face fotografia si ramane sa astepti. Iti va spune din start ca va dura ceva vreme dar cat, nimeni nu stie. Poate ai sa te intrebi de ce. Raspunsul vine prompt la fel ca si celelalte servicii pe care incearca sa le ofere acest serviciu. "Nu depinde de noi, dureaza mult pana se plimba actele."

Si aceasta plimbare a actelor dureaza si dureaza iar vinovat de ea nu e nimeni. Poate doar timpul care trece nemilos. Mai clar, de la Serviciul de Evidenta Populatiei Ploiesti care se afla intr-un cartier marginas dar accesibil tuturor, pana la sectia de Politie din Centru, actele au facut TREI SAPTAMANI.

In numai cateva zile, adica mai putin de o saptamana, sectoristul si-a facut datoria. A venit, a constatat, a luat declaratii asa cum se cere si a dat actele mai departe. Nu putem sa-l invinuim cu nimic pentru ca mai are si alte obligatii sau probleme in sector. Pana aici e bine, adica le-a trimis inapoi.

Ramane de vazut cate saptamani vor face hartiile de la Politia din Centru si pana la Evidenta Populatiei. Deja au trecut CINCI SAPTAMANI si nu se stie cat va mai dura. Dupa spusele celor implicati in aceste activitati, Posta Militara care se face vinovata de plimbatul actelor ar fi cea care isi face datoria cu foarte multa grija si migala.

Ma intreb insa in ce consta aceasta activitate a Postei Militare. Sa plimbi hartiile dintr-un cartier in altul in TREI SAPTAMANI nu e chiar usor dupa parerea mea. Daca le aruncau pe geam si le batea vantul si aveau sanse sa ajunga mai repede. Dar cum in Romania toata lumea trebuie sa manance, nu mai trebuie sa ne miram de nimic.

Singura speranta care o mai am este ca in primele TREI SAPTAMANI Posta Militara sa fi servit masa de pranz si acum sa dureze mai putin cu cina sau poate am noroc sa bea doar cafeaua de dimineata ca deja au trecut cam 10 zile de cand au plecat actele inapoi.

Avand in vedere ce bine merg treburile in Romania, sunt ferm hotarat sa chem in judecata toate institutiile implicate in cazul in care nu voi reusi sa obtin o carte de identitate inainte de mijlocul lunii septembrie pentru cand am deja cumparate bilete de avion. Daca tot imi pierd concediul si intrevederile de afaceri pe care le am programate in strainatate in aceasta perioada macar sa imi recuperez banii de pe urma acestor institutii "serioase".

Voi adauga articole legate de aceasta stare de lucruri pe toate site-urile institutiilor de stat, guvern, primarie si mass-media in speranta ca se va reusi schimbarea in bine a acestei situatii.

Ai si tu probleme cu evidenta populatiei? Adauga comentariul tau.

marți, 5 mai 2009

Oradea, o initiativa buna

Ca in fiecare an, Sarbatorile Pascale si cele de 1 Mai au devenit la noi romanii, prilej de repaus si relaxare. La fel ca majoritatea romanilor am procedat si eu plecand din timp din oras. Daca majoritatea au cautat muntele sau marea, eu am ales sa ies din tara chiar si pentru scurt timp.

Drumul pe care l-am parcurs a trecut prin Oradea, oras de care ma leaga ceva si in care, am descoperit o initiativa care ar trebui preluata de cat mai multe orase din Romania. As putea spune ca e o reusita. Nu am vazut cersetori desi am circulat prin oras.

Astfel de imagini poti intalni in intersectiile semaforizate unde in majoritatea oraselor se aduna cersetori, stergatori de parbrize sau oameni care uneori se prefac a fi handicapati sau chiar sunt.

Luat prin surprindere nu am realizat fotografia intr-o intersectie asa cum ar fi fost de asteptat ci pe geamul usii de intrare intr-un market central. Intr-un cuvant am descoperit o adevarata campanie impotriva nepoftitilor din locurile populate, care vizeaza buzunarul sau poseta.

Din pacate sunt pe deplin constient ca sunt foarte multi oameni saraci in Romania dar cu o astfel de campanie publicitara si un ajutor social minim oferit de stat acesti oameni vor putea sa dispara definitiv din peisajul autohton. Daca ar exista si o buna organizare ar putea costa chiar mai putin decat o campanie pentru alegeri parlamentare.

Nu pot decat sa felicit edilii acestui oras.

marți, 14 aprilie 2009

Romania vs Moldova

Cu totii stim ca Romania si Moldova au fost candva o singura tara. Motivele pentru care suntem in situatia actuala le cunoastem. Din pacate situatia prezenta a Moldovei ne lasa un gust amar. Poate mai amar decat se merita.

Dar sa incercam sa ne amintim cum traiau romanii din Moldova pe vremea lui Ceausescu. Cu ani in urma, noi mancam gaturile si spinarile de la gaini iar moldovenii se bucurau de pulpe si piepturi. Dupa revolutia din decembrie '89 moldovenii au crezut ca o vor duce in continuare la fel de bine.

Cu aceasta speranta si "ajutati" poate si de altii, au vrut sa ramana un stat independent. Si iata ca sunt asa cum au dorit. Numai ca, din pacate, s-a intamplat inevitabilul. Betia puterii a pus stapanire pe aceasta tara. Noi romanii, am ajuns cei care le vrem raul daca ar fi sa ne luam dupa cei care se cramponeaza de putere.

Mie personal, ca roman, nu mi-ar trebui o tinichea de coada cum e Moldova in prezent. Si cred ca niciunui roman cu cap nu i-ar trebui. Sa nu uitam ca Germania Democrata a tras inapoi economic destul de mult Germania Federala dupa unire. Dupa ce i-a fost luata zona industrializata, Moldova a ramas din ce in ce mai dependenta de "bunavointa" tarilor din fosta Federatie.

Avand in vedere aceasta situatie, nu cred ca Moldova reprezinta un interes major pentru Romania. Si aici ma refer la situatia actuala in care vecinii de peste Prut se afla. Nu vreau sa spun ca noi suntem intr-o situatie de invidiat dar nici interes economic sau politic fata de Moldova nu cred ca exista. Singurul interes al nostru ar putea fi legat de fratia dintre noi dar si aici totul are o limita.

Totusi, pana la a ajunge sa impui viza pentru romanii care si asa nu prea se omoara sa mearga in Moldova, ar trebui sa fie cale lunga.

luni, 6 aprilie 2009

Justitia romana

In ultima perioada am hotarat sa nu mai folosesc denumirea de justitie, pana se vor indrepta lucrurile voi numi-o hotia romana. Astazi in mod special am ceva cu judecatori, procurori, organe de politie, intr-un cuvant cu toti aceia care ar trebui sa vegheze la ordinea si respectarea legii.

Am urmarit la emisiunea "Acces direct" de la Antena 1 filmul in care, oamenii lui Becali au "prins" hotii. Mi se pare cea mai mare cacealma din ultimii ani. Nu vreau sa cred ca e cacealma politica desi tot mai des si mai multa lume vehiculeaza aceste cuvinte. Las pe cei care se simt direct atinsi de aceste discutii sa demonstreze contrariul.

Ca mai toata lumea in aceasta tara nu mai cred in "codoasa chioara" care ar trebui sa imparta dreptatea. Dupa spusele invitatilor emisiunii mai sus mentionate, se asteapta noi arestari. Si este foarte posibil daca, asa cum se zvoneste din batrani, o mana spala pe alta si amandoua fata. Doar in felul acesta se poate explica felul in care judecatori si procurori inimaginabil de incapabili ies mereu basma curata dupa magariile la care participa si dupa felul in care hotarasc viitorul oamenilor.

Asa cum spune toata lumea, Becali este o persoana publica, un adevarat formator de opinie. Si daca el a fost unul din cei care a incercat sa-si rezolve problemele fara sa ceara ajutorul politiei este clara increderea lui in aceste organe. Sa nu uitam oamenii care au fost ajutati si puterea financiara indiferent de locul in care se afla el. In curand numarul oamenilor care vor iesi in strada va creste.

Astept cu nerabdare si alte arestari pentru a se implini verdictul pe care l-am dat zilele trecute. Haosul se va instaura in Romania maturand lichelele. Nu este treaba mea daca Basescu este cel care a dictat aceasta arestare asa cum afirma altii. Poate fi posibila si aceasta situatie avand in vedere ca in ultima vreme a fost tinta multor atacuri mediatice indreptate asupra familiei sale.

Singurul lucru care ma nelamureste este diferenta intre locul in care se afla Becali pentru ca a cautat sa isi recupereze masina si locul in care se afla Basescu dupa talharia lui asupra reporterei. Ma intreb care caz a fost mai grav din punct de vedere juridic. Ce parere au procurorii despre aceasta diferenta? Atunci de ce nu s-a sesizat nimeni?

Daca nu mai continui sa scriu, in mod sigur cineva s-a sezizat despre articolele mele si vor incerca sa ma trimita in locul lui Becali. Cert este ca Romania inca mai spera sa scape de monitorizarea justitiei din partea Uniunii Europene. Eu imi doresc sa nu se intample acest lucru prea curand pentru a nu ajunge sa transformam tara intr-un stat politienesc asa cum arata tot mai mult in ultima vreme.

Ma gandesc si acum la Brucan care spunea dupa revolutie ca ne vor trebui 20 de ani pentru a ajunge si noi democrati. Uite ca deja a cam trecut termenul si nu se vad modificarile sperate. Sa mai asteptam oare inca pe atat? Sau va fi de ajuns sa asteptam noile alegeri prezidentiale si alegeri anticipate?

Personal mi-ar conveni mai mult ultima varianta. Ar mai fi una, sa lasam pe cineva sa stinga lumina in aceasta zona a Europei in timp ce noi ne cautam un trai decent si respectul meritat pe alte meleaguri.

vineri, 3 aprilie 2009

Avem nevoie de eroi

Traim intr-o tara democrata. Uneori este de ajuns sa faci un pic de propaganda pentru ca multimea sa creada, alteori e nevoie de lideri capabili. Din pacate, de cand cu democratia, tot mai multi romani au gasit adapost peste hotare. Si majoritatea lor sunt oamenii capabili, chiar daca s-au strecurat si ceva puslamale.

Nici macar acum pe vreme de criza economica sperantele politicienilor nu s-au adeverit. Pe zi ce trece tot mai putina valuta vine in tara de la cei plecati. In plus, oamenii care au crezut ca le va prinde bine criza s-au inselat. Ma refer la cei care dicteaza politica economica a lumii. Criza va continua mai mult si mai grav decat si-ar fi dorit cineva.

Trepadusii spera ca daca vor ajunge sa ocupe functii vor schimba ceva. E drept si asta, din buzunarul unora va intra in buzunarul altora. Nu si in buzunarele poporului care e prea numeros. Asa incearca sa inlature pe cei nedoriti din calea lor, asa stiu sa-si croiasca drum. Cei sapte ani de acasa lipsesc cu desavarsire cand vine vorba de functii si bani. Lacomia si prostia n-are margini.

Grav insa este atunci cand, din prostie creezi dintr-un om simplu un idol, ba mai mult de atat, un erou. In felul acesta, in loc sa pasesti inainte ajungi un "Neica Nimeni" in timp ce, omul pe care ai vrut sa-l pierzi este tot mai apreciat de cei in ochii carora ai vrut sa-l dobori. Si abia atunci intelegi care este greseala ta dar nu mai poti repara nimic.

Acelasi lucru se intrevede sa se intample si cu Becali. Si ma bucur din tot sufletul ca opinia publica are curajul sa ii ia apararea. Astazi au fost doar o mana de oameni, maine vor fi mai multi, poimaine si mai multi pana ce, intr-o buna zi, sondajele de opinie vor arata mai bine ca in urma cu cativa ani, atunci cand Corneliu Vadim Tudor era preferatul unui mare numar de romani.

Interesant felul in care se scrie istoria in Romania. Acum, Vadim il apara pe Becali. Nu spun ca ar fi avut pana acum ceva impotriva lui. Dar daca fortele lor se unesc, banii pot asigura publicitatea necesara iar eroul in devenire ar fi lider incontestabil in lupta politica. Si abia atunci va incepe dansul.

Daca s-ar mai demonstra si faptul ca totul a fost o incercare politica din partea unor anumiti lideri, partidele respective ar avea viitorul defunctului PNT-CD. Ba mai mult chiar, s-ar putea ajunge la proteste de strada atat de dragi romanilor. Ajuta la furat, spart, distrus, platit diferite polite fata de vecinul si totul ar putea continua intr-un mod specific acestui popor. Cine pe cine spanzura in final? Greu de ghicit acum dar nu si de aflat cu un pic de initiativa.

Cine nu cunoaste expresia: "Zarurile au fost aruncate"? Justitia romana a avut grija sa faca public faptul in sine iar eu mizez deja pe "poarta-n casa" pentru Becali si Vadim daca vor juca pe aceeasi mana. Romanii au mereu nevoie de eroi iar prostii ii livreaza. Este cineva care crede altceva?

In prezent sunt o groaza de oameni care se afla in situatia lui Gigi Becali, care au suferit si sufera de pe urma unor inscenari puse la cale, care se afla in spatele gratiilor sau pentru simplul fapt ca nu au fost de aceeasi baricada cu hienele. Justitia trebuia sa fie o codoasa oarba nu chioara. Ma tem ca de aici ni se trage si pana nu vom lua "taurul de coarne" sa-i scotem definitiv ochii codoasei nu vom scapa de nedreptate.

joi, 2 aprilie 2009

"Atentie la magarus"

Cu ani in urma, exista o emisiune cu acest nume. Acum i-am dat alte conotatii pe care va las sa le judecati voi. Vreau doar sa va reamintesc faptul ca multi romani sunt inca tentati sa se reantoarca in tara. Multi isi pun problema: "ce pot sa fac in Romania". Sper ca dupa acest articol fiecare sa decida asa cum trebuie.

Azi dimineata, cunoscutul om de afaceri, Gigi Becali a fost ridicat de acasa si dus in arest pe motiv ca ar fi sechestrat in urma cu peste doua luni niste indivizi care i-au furat masina. I-ar fi sechestrat trei ore si pus sa dea declaratie ca nu mai fura, dupa care le-ar fi dat drumu in loc sa-i dea pe mana politiei care sa-i aresteze. A facut bine, a facut rau?

Impreuna cu el au fost ridicati si garzile de corp ale acestuia. in total, dupa stirile PRO TV, sase persoane. In momentul in care scriu acest articol, se asteapta intalnirea cu judecatorul pentru mandatul de arestare.

Interesant este faptul ca doar ieri, cunoscutul om de afaceri ar fi declarat ca intentioneaza sa candideze la alegerile prezidentiale. Sa fie cumva acesta un motiv pentru a imputina candidatii la prezidentiale? Personal acesta este punctul meu de vedere. Si mai ales tin sa subliniez ca nu am nici o legatura cu acest cunoscut om de afaceri, nici macar nu tin cu echipa Steaua.

Stau si ma gandesc de ce nu au actionat organele de politie imediat dupa incidentul respectiv. Probabil ca purtatorii de cuvant ai celor vizati vor gasi o mie de motive insa, Gigi Becali poate fi pentru oricare din candidatii la presedintie un ghimpe. Este o persoana publica care dispune de bani, care a dat multora ajutor si care ar putea crea neplaceri celor care privesc spre "osul" de la Cotroceni. Poate Becali ar fi omul din politica romaneasca cel mai putin tentat sa fure de la saraci.

Din spusele lui ar mai exista si alte motive, unele din ele economice. Nu de mult, a castigat in lupta cu DNA in "Dosarul Valiza". Schimbul de terenuri cu MApN a creat iar probleme omului de afaceri. Acum s-a gasit un alt motiv pentru a fi atacat. Oare cine vrea sa "scape" de el? Ceva ma face sa cred ca reprezinta un ghimpe pentru politicienii nostrii.

Ma tem ca acest lucru i s-ar intampla oricarui roman intors acasa din strainatate cu ceva bani. Multi oameni publici se feresc sa comenteze cazul lui Becali de frica. Eu chiar ma tem ca as putea avea aceeasi soarta doar pentru ca am curajul sa scriu despre ce se intampla. In schimb, in acelasi timp, alti oameni isi fac legea lor si nu sunt luati in vizorul DNA si nici organele de politie sau de cercetare penala nu se sezizeaza desi cazuri de afaceri necurate sunt facute publice mereu.

Sa fie posibil sa conteze partidul din care faci parte? Inca se mai schimba directori din "fostul regim" chiar daca au trecut cateva luni de cand au venit la putere noii guvernanti. Interesant este faptul ca uneori sunt schimbati si oameni care au avut rezultate bune in ultimii ani. Si in acest caz stau si ma intreb ce merge prost?

Oare cine are interes sa destabilizeze tara, mai ales acum cand suntem in plina criza economica? Sa fie o greseala faptul ca ai reusit sa conduci o firma si ai avut profit sau faptul ca ai apartinut altei formatiuni politice? Oare care sunt criteriile pe care se merge intr-o tara democrata? Oare conteaza sa fie prost dar sa fie prostul meu?

Si iar revin si ma intreb cine vrea sa scape de Becali? Eu propun ca toata lumea sa fie pe faza. Deci, atentie la magarus.

marți, 24 martie 2009

Cum a aparut criza mondiala?

Mai toata lumea se plange de criza mondiala dar prea putini stiu cum a fost declansata si de ce. In urmatoarele articole voi incerca sa prezint din punctul meu de vedere detalii despre criza mondiala. Astfel mai multi oameni vor putea intelege mai bine ce se intampla si de ce.

Cu ceva timp in urma, primeam zilnic mesaje (spam) din USA. Cred ca mai toti romanii care folosesc Yahoo pentru e-mail si messenger au primit astfel de mesaje in engleza, prin care le erau oferiti bani chiar daca mai aveau datorii. In mod normal, aceasta oferta era adresata doar cetatenilor americani.

Dar cei care trimeteau spam nu erau interesati in mod deosebit sa stie cui trimit aceste mesaje. Ei trebuiau cu orice pret doar sa convinga oamenii sa ia banii. Poate ca atunci ne intrebam cum este posibil. Acum insa a venit vremea in care, s-a ajuns la fundul sacului si se vor lua banii inapoi, inzecit.

Sa nu uitam ca si in Romania s-au dat credite chiar si pe ochi frumosi. Era de ajuns sa ai un serviciu si luai bani mai mult decat era normal. Verificarile erau facute in cele mai multe cazuri intr-un mod care devenise in ultima perioada chiar suspect. Cati dintre oamenii de rand s-au gandit insa la dedesubturile acestor afaceri?

Cert insa, este faptul ca si Romania, ca si alte tari au fost partase in felul lor la aceasta "afacere". Este de notorietate publica de acum faptul ca organizatii ca FMI sau Banca Mondiala, asta pentru a da doar doua exemple, sunt mai marii VIZIBILI care conduc lumea. Ei isi impun conditiile in toate tarile fie prin metode simple (negocieri) fie prin forta (prin taierea ajutoarelor sau embargou).

In spatele acestor organizatii mondiale, se afla altii mai mari, adevaratii conducatori ai lumii. Nu va uitati la presedintii marilor puteri ale lumii, ei au rolul lor dar tot marionete sunt in mainile marilor finantisti. Sa ne mai aducem aminte ca in urma cu ani, un singur om a dat bursele peste cap punand in pericol stabilitatea lumii si creand imense pierderi?

Se pare ca de data asta ei s-au reunit pentru a pune in aplicare un alt plan mult mai bine gandit. Mai mult ca sigur, sumele din conturile de care dispun au ajuns in situatia de a fi greu de calculat datorita numarului de zerouri. Asa ca au luat hotararea schimbarii valorii banilor, cam cum s-a produs in Romania cu ceva timp in urma.

Cu totii stim ca la noi s-au taiat patru zerouri de la bani, valoarea ramanand constanta. Acum insa, se va face reducerea valorii. Daca un obiect a costat pana anul trecut o suta de euro, criza s-ar putea opri in momentul in care valoarea lui va fi de zece euro, cu alte cuvinte, acelasi obiect se va vinde cu zece euro. Acesta este doar un simplu exemplu, nimeni nu stie cu exactitate cand va inceta criza.

Un singur lucru este cert; cei care conduc lumea vor fi si mai bogati in timp ce, multi din micii intreprinzatori isi vor fi pierdut de mult averile. Si chiar daca, intr-o tara ca a noastra unele banci vor avea pierderi datorita modului in care s-au oferit imprumuturi, firme cum sunt Coface sau EOS KSI au grija sa ia cu japca, protejati de legile statului si incurajati de nestiinta multora.

Interesant ar fi sa aflati unde isi au aceste firme sediile si cine sunt patronii. Nu le cautati pe cele din Romania, astea sunt prea marunte. Interesant este de aflat cand au aparut si cum au intrat aceste firme in tara. Daca ne uitam pe M. Finante, probabil ca este simplu de aflat toate detaliile care pot interesa pe cineva. Ba mai mult, ati putea afla cu aproximatie de cand se are in vedere declansarea crizei economice.

Personal am convingerea ca firme ca cele mentionate mai sus au venit si au creat sedii in tara tocmai in vederea recuperarii banilor provenind din credite si care au fost dati de catre banci conform indicatiilor. Iar comisioanele pe care le incaseaza aceste firme nu sunt tocmai mici. Insa ma intreb, cine are curaj sa recunoasca aceste lucruri?

Va invit sa comentati acest punct de vedere.