Google

miercuri, 19 decembrie 2007

Inca un ministru bun pentru desert

Conform stirilor aparute pe toate posturile de televiziune si in mai toate editorialele, Domnul Orban ar fi provocat un accident. La ora la care scriu aceste randuri este inca ministru, nu am auzit sa-si fi dat demisia desi o prevedeam de cand cu prima zapada. Dar si cu asta ne-am obisnuit. Cunoastem deja calitatea celor care ne conduc.

Interesant este faptul ca dupa ce bei, iti trebuiesc aproximativ 6 ore sa nu mai apara alcoolul cand sufli in fiola si inca 24 de ore ca sa nu mai iasa la analiza. Deci obligatia de a anunta organele de politie despre producerea unui accident in 24 de ore este normala. Dar legea este pentru cei mici in Romania, nu pentru cei mari. Problema se poate pune altfel insa. Cand au fost implicate persoane, asta se cheama fuga de la locul accidentului. Si timpul scurs de la producerea accidentului si pana la "declararea" lui era deajuns pentru a nu se gasi alcool in sange. Sa dai vina pe faptul ca ai fost ocupat cu dezapezirea si nu ai avut timp sa declari un accident, asta nu e scuza. Oare nu stia un numar de telefon la care sa anunte accidentul? Nu avea numarul de telefon al colegului de la interne? Care echipaj de politie a venit la locul accidentului? Pe cine a anuntat? Nu avea timp un echipaj de politie sa se deplaseze pentru un ministru? Ce au scris ei in raport? Se pare ca Domnia Sa nu stie nici macar sa minta. Intr-o tara guvernata de oameni de asa calitate e normal ca parintii victimei sa nu vrea sa depuna plangere. Asta este justitia din Romania.



Curios, eu am inteles ca Domnul Orban a dat peste tanara si nu tanara peste el. Acum se vede si victima. Politia incearca "sa-i puna palma" cum se spune. Declara ca nu stie de victima. Poate asa este, toti se tem pentru functii si pentru viitor. Eu ma intreb cat va trebui sa mai suportam asa conducatori? Poate ar fi cazul ca Domnul Chiuariu sa-l ia si pe Domnul Orban in desert, acolo ar fi sanse mai putine sa faca accident chiar si baut.



Ma intreb cum de conducea Dumnealui, nu avea sofer? Nu are statul bani sa plateasca un sofer pentru un ministru? Trebuie sa conduca singur? Sau avea de rezolvat alte probleme despre care soferul nu trebuia sa afle? Va reusi Domnul Orban sa o "scalde" si de data asta si sa ramana in functie? Se poate, lumea vorbeste pe la colturi ca sunt bani multi in joc, in ceea ce priveste construirea autostrazilor...

In "rezolvarea" acestui caz, deja sunt implicate inca doua ministere, de interne si justitie, care, stim destul de bine cum functioneaza pentru a proteja anumite persoane influente. Deja ma intreb care ministru urmeaza se ne mai demonstreze calitatile de care dispune in viitorul apropiat.

Niciun comentariu: