Paris

Am circulat mult in anii de dupa revolutie. Am vizitat aproape toata Europa. Mereu am avut ocazia sa cunosc romani unii stabiliti de ani buni iar altii cu intentia de a se stabili sau pur si simplu de a castiga un ban pe care in tara e mai greu sa-l obtina.

Peste tot am observat un lucru. Indiferent de tara in care sunt, cei stabiliti inainte de revolutie se feresc de noii veniti de dupa 1989. Uneori au dreptate si am constatat si eu pe propria piele ca e bine asa. Alteori insa cred ca e vorba doar de egoism.

Este adevarat ca nu toti oamenii sunt bine intentionati. Si dovezi de acest gen am avut multe de-a lungul anilor care au trecut. Dar din pacate se merge pe ideea ca "mie sa-mi fie bine". In alte comunitati insa exista o colaborare care la noi este inexistenta.

Cu cinci ani in urma, am avut ocazia si am mers la Biserica Ortodoxa din Paris. Am ramas uimit ca nimeni nu voia sa vorbeasca cu mine. Erau grupuri compacte probabil stabilite dupa niste reguli numai de ei stiute.

Pentru ei eram un intrus cu care nu aveau ce sa discute. Pana la urma am reusit sa intru in vorba cu un tanar care se vedea dupa mainile lui ca muncea. Si acesta a fost foarte retinut si mi-a pus multe intrebari pana a acceptat sa vorbeasca.

Nu m-am dus sa cer, voiam doar sa aflu ceva informatii generale. La vremea respectiva nu stiam prea multe despre Paris si viata de acolo. Aveam o firma in spate, motiv pentru care ma si deplasasem acolo. Era de putin timp in Franta si poate din cauza asta a acceptat sa vorbeasca.

Daca as sti cum il cheama, i-as multumi. Din pacate nu stiu. Dar modul de comportament al celor cu vechime sau cum se considerau ei "realizati" m-a frapat si m-a facut sa ocolesc acea zona pentru totdeauna.

Acum cunosc Parisul mult mai bine decat Bucurestiul. Si nu numai orasul ci tot ceea ce numesc francezii Ile-de-France. Si am ajuns sa ma feresc sa vorbesc romaneste pe strada. Prietenii din Paris sunt cu totii francezi.

Desi a trebuit sa treaca un timp indelungat sa-i conving ca imi vad de treaba, nu imi fac probleme cu ei. Sunt oameni cu care poti discuta mai mult decat cu cei care se aduna duminica dimineata la Biserica Ortodoxa Romana.

Pentru cei care nu stiu, sunt si altfel de romani in Paris. Imi amintesc o seara in metrou pe linia 2. Stateam pe un scaun in capatul unui vagon avand sub priviri toti pasagerii. Din Place Pigalle s-au urcat un grup de romani cantareti. Cei care traiesc in Paris stiu la ce ma refer.

Au inceput sa cante o melodie romaneasca "in voga" la vremea respectiva: "Dupa blocuri suntem noi...." Continuarea versurilor le stiti cu totii. In fata mea, doua banci mai departe, doua tinere am plecat incetisor capul. Am inteles ca si ele sunt romance.

Intamplator am coborat la aceeasi statie, Victor Hugo. Le-am intrebat din mers; "nu va mai place muzica romaneasca?" Raspunsul a fost prompt si pe masura: "Oamenii astia ne fac de ras." Aveau dreptate insa, plecand capul s-au simtit vinovate de ceva. De ce oare?

Am hotarat sa postez o imagine mai deosebita. Nu ajung foarte des in zona in care m-am fotografiat dar pentru mine reprezinta prezentul in care traim. Imi place si istoria si sunt mai legat de ea in sensul ca o vad mai des.

Pentru oricare din cei stabiliti in Paris as vrea sa raman omul de pe strada. Anii m-au convins ca asa e mai bine. Daca asa se obisnuieste pe la voi, nu aveti decat sa procedati cum doriti. Nu am frecventat si nu voi frecventa locurile unde se aduna romani.

Parisul este locul in care daca lipsesti o luna nu mai prezinti interes pentru comunitate, viata trece in fuga pe langa tine si lumea te uita mai repede ca in alte parti.